Călin Georgescu: Desprins de realitatea industrială, economică și culturală a României
România se află, din nou, într-un moment crucial al istoriei sale, iar pe scena politică apare figura enigmatică a lui Călin Georgescu, candidatul de extremă dreapta care promite un viitor suveran și, paradoxal, rupt de orice formă de raționalitate economică sau culturală. Cu un discurs împănat de clișee despre „tradiții”, „resursele naționale” și „independență”, Georgescu reușește să capteze atenția printr-o viziune ce amintește mai degrabă de delirurile centralizate ale comunismului decât de o democrație funcțională.
„Suveranism” în varianta reciclabilă
Călin Georgescu se prezintă drept salvatorul României, un om cu o „viziune” despre cum țara ar putea să renască. Această viziune, însă, pare desprinsă dintr-un manual de istorie alternativă, unde realismul economic și bunul-simț au fost trecute la pierderi colaterale. Georgescu promite o economie naționalizată, protecționistă, în care resursele naturale ale României vor fi valorificate exclusiv „în interes național”. Ce uită să menționeze este că acest „interes național” devine, sub o astfel de politică, o etichetă goală, menită să mascheze o administrație opacă, coruptă și ineficientă.
Discursul lui aduce aminte de epoca de aur a comunismului, când cuvinte precum „autosuficiență” și „suveranitate” erau folosite pentru a justifica foametea și criza. În loc să propună soluții reale pentru atragerea de investiții și modernizarea infrastructurii, Georgescu pare mai interesat să creeze un paradis izolat, unde economia se prăbușește, iar cetățenii sunt condamnați să trăiască din lozinci și promisiuni deșarte.
Liderul mesianic al incertitudinii
Călin Georgescu își construiește imaginea pe ideea că este „nepătat” și „independent”, dar un ochi mai atent observă că sub masca modestiei se ascunde o ambiție politică periculoasă. Promisiunile sale de a „elibera România de influențele externe” și de a aduce „adevărata suveranitate” sunt acompaniate de o retorică ce frizează extremismul. În realitate, acest tip de discurs nu face decât să izoleze România de partenerii săi strategici și să o arunce într-o criză economică fără precedent.
„Nu avem nevoie de Occident!” strigă Georgescu, ignorând cu bună știință faptul că 75% din exporturile României sunt către Uniunea Europeană. Într-un univers paralel, acest plan ar putea părea viabil; în lumea reală, însă, el este o rețetă pentru haos.
O Românie fără viitor
În cazul în care Călin Georgescu ar ajunge președinte, țara noastră ar deveni o victimă a unui populism agresiv, cu ecouri din epoca dictatorială a lui Ceaușescu. Georgescu nu oferă soluții pentru problemele reale ale României, cum ar fi exodul forței de muncă sau infrastructura deficitară. În schimb, se agață de mitul salvatorului mesianic, promițând „renaștere spirituală” și ignorând criza economică ce ar urma să lovească inevitabil.
România nu are nevoie de o întoarcere la izolare și de o economie sugrumată de intervenționism, ci de o viziune modernă, conectată la realitatea globală. Ironia amară este că, sub masca suveranismului, Georgescu nu propune altceva decât o fantomă a trecutului, una în care cetățeanul pierde tot, iar „suveranitatea” devine o glumă amară.
